Un actor pleacă de pe Facebook

De ce Substack?

De ceva vreme nu-mi mai găsesc locul pe internet.

Nici nu zic că e obligatoriu să ți-l găsești (la urma urmelor poate că cea mai mare dovadă de sănătate mintală e să mai închizi din când în când calculatorul/telefonul și să-ți vezi de viață liniștit).

Doar că mă aflu în fața unui conflict interior. Sunt ceea ce se cheamă o persoană aproape-publică. Spun „aproape” pentru că domeniul în care activez mă face să fiu destul de departe de ceea ce contemporaneitatea numește O PERSOANĂ POPULARĂ. Nu sunt influencer, nu dau sfaturi de viață sau de nutriție, nu fac politică și nici nu vând antrenamente personalizate la sală.

Sunt actor, scenarist și regizor.

Cu alte cuvinte încerc să „creez conținut” pentru publicul mai mult sau mai puțin avizat care intră în sălile de teatru și de cinema. Nu m-ai văzut prea des la televizor și nici pe internet nu m-am dat în stambă ceva de speriat. Deci nu ai de unde să mă știi și nici nu e obligatoriu să mă știi. Dacă însă îți place teatrul și ai mai călcat din timp în timp în ultimii ani prin vreo sală de spectacole, e posibil să mă fi văzut (pe mine sau vreun spectacol de-ale mele) și e posibil să-ți fi plăcut. Sau poate că ai văzut #dogpoopgirl și Copacul Dorințelor, cele două lungmetraje pe care le-am regizat și poate că vreunul dintre ele ți-a lăsat o stare anume sau un gând pe care l-ai considerat util sau benefic.

Ei bine, dacă te încadrezi în descrierea de mai sus, Substack-ul ăsta e pentru tine.

În încercarea de a crea relații mai strânse și mai pline de însemnătate cu infima (poate), minuscula (poate) dar relevanta (pentru mine) gașcă de oameni care sunt interesați de ceea ce fac și de domeniul în care activez, voi încerca să-mi curatoriez gândurile, experiențele și expertiza în ceea ce va fi probabil un soi de newsletter bilunar în care îți voi povesti ce (mai) cred, ce am (mai) văzut și de ce îmi plac anumite lucruri mai mult și alte mai puțin.

DE CE NU (MAI) VREAU SĂ FAC ASTA PE FACEBOOK?

Pentru că rețelele sociale au devenit de mult timp un spațiu al exprimării radicale și mai ales haotice. Postările lungi care să aibă și o coerență argumentativă (postări în care ai vrea poate să nuanțezi, să relativizezi și să oferi ambele perspective în analiza unei probleme) nu sunt neapărat interesante pentru algoritm. Contemporaneitatea, grăbită să tragă concluzii mai degrabă decât să mediteze maieutic, îi plasează pe relativiștii ca mine în sfera plicticoșilor-curluntriști. Oameni fără caracter care n-au, dom’ne, tăria să „spună lucrurilor pe nume”. Contemporaneitatea, cum ziceam, se grăbește.

Filozofia mea e următoarea: dacă de la începutul civilizației și până acum tot ce am făcut ca specie a fost să încercăm să ne temperăm instinctele întru colaborare și acceptare socială (mai exact: să fim mai puțin sclavi ai dorinței de a mânca, a bea și a face sex la-ntâmplare ca să construim, în schimb, antreprize din ce în ce mai mari și mai durabile) atunci poate că ar fi bine să începem ne temperăm și instinctul de turmă. Nevoia viscerală de face parte cu orice preț dintr-o gașcă sau alta.

Cred într-un viitor în care oamenii care aleg calea de mijloc vor fi mai utili societății și dezvoltării ei decât fanaticii de orice tip (fie ei și simpatic-inofensivi). Și cred că adepții căii de mijloc nu au neapărat loc pe rețelele sociale. Pentru că această cale de mijloc nu e o cale a „adevărului” ci o cale a acceptării ideii că, atunci când un adevăr obiectiv nu se poate stabili, singurul adevăr posibil este incertitudinea. Și dacă există un lucru la care societatea contemporană începe să aibă alergii din ce în ce mai puternice, acela este incertitudinea.

DECI? DE CE SUBSTACK?

Pentru că sunt un iubitor al comunicării în scris și pentru că vreau ca cei care mă urmăresc în viața profesională să aibă acces și la felul în care gândesc. Ca să mă înțeleagă mai bine și (poate) să-și completeze astfel în mod benefic experiența din sălile de spectacol sau de cinema.

Îmi propun să scriu o dată la două săptămâni, joia, gânduri și idei pe care le consider relevante sau care mă macină într-un moment sau altul al existenței mele. Multe, probabil, legate de viața mea profesională. Dar, cine știe, (poate că) nu numai.

Bine ați venit!

PS: Dacă sunteți curioși și vreți să luați parte la acest nou început vă invit să vă înscrieți pe lista acestui Newsletter completându-vă adresa de e-mail în căsuța de mai jos și apăsând butonul „SUBSCRIBE”. Dacă vi se pare interesant ce ați citit și vreți să împărtășiți și altora, aveți mai jos și un buton de Share pentru acest articol!

Să fie soare!